Din ce în ce mai des suntem bombardaţi de ştiri legate de poduri care stau să se prăbuşească, o infrastructură în general şubredă şi care cedează. Ce se poate face şi cum ar trebui să acţionăm?
Ne spune Mariana Garştea, specialist în monitorizare structurală şi geotehnică şi expert în soluţii pentru transformarea digitală a infrastructurii. Mariana conduce în prezent Sixense România, o companie care, de peste 11 ani, oferă expertiză şi soluţii pentru sănătatea structurală a mediului construit. De asemenea, Mariana este Preşedintele APMGS, prima asociaţie profesională din România dedicată domeniului monitorizării structurale şi geotehnice.
Iată care sunt recomandările specialistului pentru situaţia degradată în care se află o parte din infrastructura deja existentă de la noi, dedicată transportului.
1/ Suntem martorii unor situaţii din ce în ce mai grave referitoare la infrastructura de transport de la noi: anumite poduri sunt într-o stare de degradare avansată şi câte unul pare că stă să se prăbuşească săptămânal. Ce se întâmplă şi de ce suntem în această situaţie?
Din păcate, aşa este, situaţii ca cele descrise de dumneavoastră s-au înmulţit în ultima perioadă – cel mai notabil şi mediatizat caz fiind cel al podului din judeţul Neamţ, iar unul dintre cele mai recente fiind cel al podului de peste râul Timiş.
Cum s-a ajuns aici? Pe de o parte – iar acesta este un lucru asupra căruia am atras des atenţia –, avem de-a face cu o infrastructură de transport existentă care-şi atinge durata pentru care a fost proiectată şi care, în lipsa unui program de mentenanţă şi întreţinere adaptat nivelului de siguranţă şi performanţă necesar unor astfel de structuri, cedează în timpul exploatării. Nivelul de risc creşte, viteza de degradare a structurii creşte şi ea în consecinţă.
Sănătatea structurală, siguranţa şi performanţa trebuie să primeze şi să fie obiective pe termen lung atunci când este vorba despre infrastructura de transport.
Pe de altă parte, ceva ce nu putem ignora este şi legislaţia naţională de referinţă care reglementează lucrările de urmărire a comportării în timpul exploatării a infrastructurii de transport. Legislaţia este clară. Este responsabilitatea legală a autorităţilor gestionare de infrastructură de transport să utilizeze acest instrument de control şi monitorizare a riscurilor structurale şi geotehnice, astfel încât nivelul de siguranţă în exploatare să fie optim. Şi tehnologia existentă care poate folosită de către autorităţile publice pentru monitorizare este la un nivel foarte bun, atât din punct de vedere tehnic, cât şi financiar.
2/ Mai concret, ce anume este de făcut pentru a nu ne mai confrunta cu această realitate? Cum ar trebui să procedeze autorităţile?
În primul rând, pentru că este clar că situaţii ca cele deja menţionate nu sunt singulare şi că degradarea accelerată a infrastructurii existente este un risc major care ne ameninţă în acest moment, ar trebui să luăm măsuri imediate şi să monitorizăm structurile cu grad de risc ridicat cât mai rapid.
Mai ales în momentul în care o construcţie e degradată şi nu mai e sigură, este absolut vital să ai un sistem de alarmare care să te avertizeze în cazurile de risc, până în momentul în care aduci infrastructura respectivă la un nivel de siguranţă optim. Iar apoi este extrem de important să continui acest proces de monitorizare, pentru a verifica în mod constant că infrastructura rămâne sigură şi stabilă din punct de vedere structural.
Când mă refer la toate aceste operaţiuni, vorbesc de fapt despre integrarea cu o serie de soluţii digitale, care ne ajută chiar să monitorizăm un pod în timp real. Avem nevoie de reacţii imediate, dacă există riscul de prăbuşire.
În acest moment, tehnologia despre care vorbesc există de mai bine de 15 ani, se numeşte Beyond Monitoring, este deja testată şi folosită cu succes pe plan local, iar noi înşine am integrat-o în mai multe proiecte de infrastructură. Mai exact, Beyond Monitoring oferă acces în timp real la informaţii despre evoluţia proiectului, integrează date complexe fără probleme de compatibilitate, indiferent de sursa sau de formatul acestora, transmite alerte în timp real şi este accesibilă printr-o interfaţă prietenoasă, care permite analiza datelor cu ajutorul animaţiilor 3D şi a reprezentărilor curbelor de nivel.
Este nevoie însă de un parteneriat public-privat mai strâns, ca să putem aduce acest gen de know-how şi, ca atare, de eficientizare, performanţă şi calitate – şi în proiectele care au cea mai mare nevoie de ea în acest moment: infrastructura de transport. Nu vorbesc despre integrarea tehnologiei de dragul tehnologiei şi nici de lucruri complicate, ci de un nivel de dezvoltare necesar, ca să nu mai fim expuşi inutil unor pericole ce atrag după ele pagube enorme, unele imposibil de recuperat.
3/ Vorbiţi, practic, despre o componentă digitală importantă ca soluţie pe care autorităţile să o integreze şi să o pună în practică. De fapt, cât de complicat este să facem trecerea spre o astfel de paradigmă şi ce ne aduce ea?
Sunt două aspecte de menţionat. Desigur, pe de o parte, este nevoie de schimbarea modului în care sunt monitorizate în acest moment structurile în stare critică, de formarea personalului responsabil, de înţelegerea faptului că tehnologia de monitorizare real time poate ajuta enorm în procesul de risk management şi, mai ales, prin sistemul de avertizare real time, se pot preveni incidente şi accidente.
Pe de altă parte, diferenţa majoră o face mindset-ul şi înţelegerea faptului că o astfel de paradigmă ne salvează de: plimbat hârtii, pierdut timp, transmis date irelevante, trimis oameni pe teren în mod constant, aşteptat zile în şir după rapoarte şi multe altele. Iar în cele din urmă, ne conduce spre a preveni dezastre şi spre a şti în orice moment care este starea unui anumit pod sau a unei anumite infrastructuri.
Desigur, la baza tuturor acestor lucruri stau dorinţa de a schimba abordarea: de a avea o experienţă diferită în interacţiunea cu un astfel de proiect, de a aduce viteză de reacţie, înţelegere şi acţiune, de a gestiona mult mai eficient proiectele şi investiţiile alocate.
Este complicat? Nu aş spune asta. Mai ales dacă punem în balanţă un start care poate că are nevoie de puţin efort – cu costurile imense ale inacţiunii, aş spune chiar că nu e o opţiune să procedăm altfel.
Noi am reuşit să găsim un teren comun şi să dialogăm cu mulţi reprezentanţi ai autorităţilor, care sunt responsabili de proiecte importante de infrastructură. Sperăm să vedem o din ce în ce mai mare deschidere, iar ceea ce am descris mai sus să nu fie doar excepţii, ci să devină regula în realitatea din România.